Dirijor cu plumb

Am rupt iar foaia

Astfel m-am gasit de nenumarate ori cu pagina goala in fata ochilor. Cu pagina goala si creionul bine ascutit. Cel care de multe ori ar fi mai de folos la calculat remedii pentru boli, la prins parul, pana si la injunghiat muste omorate cu sete si ramase pe birou. Insa e inca aici cu mine mai viu si mai loial decat alte dati si-mi umple pagina cu mazgaleli stupide despre cuvinte. Acele cuvinte care te fac sa uiti ca-s doar cuvinte; acele litere amestecate, care de cele mai multe ori sar din pagina ca niste demoni nelinistiti si te poseda.

M-a mistuit prezenta lui, a acelui nimic ce-mi umple palmele de dor. M-a aprins si m-a stins dintr-o suflare. Pe pagina alba au inceput sa se astearna hieroglific alte sentimente. Cum naiba sa gadili corzile chitarei fara sa cunosti a canta?

Dau iar frau liber golului din inima, gandindu-ma ca, poate, linistea va alunga noaptea, ca poate mancarea arsa de pe foc va avea maine un gust mai bun. Nu ridic creionul de pe pagina iar frica e vitala in astfel de momente de singuratate. Si mi-e frica tocmai de nepotrivirea bizara dintre noapte si creion.

Vesnicul meu iubit, vesnicul meu domnitor, vesnicul meu sclav. Ceturi cotidiene ti-au umplut ochii de nelinistile din confort. Iti recunosc lasitatea din intamplari mai vechi; te stiu dintr-o mie de suflete tardive venite la fereastra inimii mele, pentru ca mereu ai intarziat pierdut printre indoieli. M-am ferit sa mai citesc notitele lasate pe noptiera, dar le-am asternut pe piept pentru a-mi incalzi inima.

Sa recunosc ca inca mi-e frig? Sa-ti spun de ce nu te mai visez, de ce noptile-mi sunt torte amortite in cuburi de gheata si radiere? Cuvintele, literele, silabele din parbrizul ce palpaie bizar nu mai pot impleti nici un rost uitarii.

Te joci cu degetele in lumea mea si delirez sa te vad cotropind acvariul meu zi de zi. Arunca-te. Umple-te cu mine. Nu te teme. In realitate si mie imi e frica, dar stiu ca pot rola intr-un chistoc fara filtru gandurile sovaielnice pe care sa le ard cand lacul are sa seaca. Voi avea rabdare.

Ne impotrivim pentru a infinita oara genuflexiunii destinului! Sa lupt? Sa raman jos, cu restul de soldati raniti de prin transee? Sa vin? Sa plec? Raiul nostru nu va fi o simpla insula virgina la marginea palmierilor. Nu vom avea ape curgatoare, cascade magice si nici cantari de pasari exotice. Va fi implinirea dorintei supreme. Va fi puterea de a-ti atinge privirea ce ma incape si ma patrunde, curajul de a-ti simti cuvintele ce-mi saruta mana.

Va fi minciuna, platonismul, vom fi noi, departe de lumea materiala, imperfecta si trecatoare. Cu ochii inchisi, creionul le va dirija pe toate ca pe o simfonie a vietii.