Jurnal si fum

Nu are nici un inteles… Sunt captiva in ceva fara inceput si fara sfarsit. Capul culcat pe mana stanga nu ajuta decat parul sa-mi intre in ochi. Nu-i liniste nici acolo.

Imi amintesc dupamiaza in care franta de oboseala am decis sa ma aventurez intr-o calatorie cu autobuzul. Nu am vrut sa stiu unde plec, unde ajung ori cum ma intorc. Am vazut oameni, fete, certuri si sarutari; locuri, drumuri si cladiri… Am vazut luminile (rare la vremea aia) de pe strada cum se uneau intr-un tub luminos si imprejmuiau trotuarele bacaului. L-am vazut pe el si pe celalalt si pe multi altii.

Am inceput sa numar tigarile stinse sub slapi si sticlele goale rostogolite sub pat. Mi-am adus aminte de punga cu orez din raftul de sus a sifonierului si flanul de dupa alcool. Cu ochii in palme revad toate ca dintr-o alta lume. Avea dreptate… papusi de lemn cu rani pictate; si avea dreptate si cand a spus ca de dragul artei ne-am nascut ca sa provocam actiuni care sa genereze reactii. La ce folos toate sclipirile de geniu, toata frustrarea si toata mina consumata? E prea usor. Tot. El, restul, ea, apa, drumul… Toate sunt asumate ca si merit pentru simplul fapt ca existam. Fiece treapta, fiece vis, fiece gand calcat in picioare, lasat in urma, acoperit cu praf si cu resentimente se razvratesc involburandu-mi mintea.

In multimea de ciorne se aud batai de inima. Partea proasta atunci cand reusesti din prima e ca nimeni nu-si da seama de efortul depus… bineinteles ca nimanui nu-i pasa… Tu insa ramai acelasi…ca si ieri, ca si saptamana trecuta… ca si anii trecuti, ca intotdeauna. Tu nu te rupi presionat de oameni si greutati. Prezinti aceeasi stabilitate incerta sau mai bine aceeasi certitudine de instabilitate. E, totusi, un punct de pornire. Ea insa e captiva. In siguranta, dar captiva. Ca un vultur intr-o cusca superb amenajata. S-ar descurca perfect in salbaticie dar daca lasi poarta deschisa se va intoarce in cusca. Materia e deja depasita si nu mai sunt legaturi fizice palpabile. E doar lumanarea aprinsa, prosopul de pe jos si draperia trasa. Numai televizorul cu “ecran plat” si caruciorul furat de la supermarket. Mai sunt foi si creioane, radiere si lacrimi.
Doar atat.

Picura sunetele peste amintiri si parca incerc sa le salvez, ca pe vechile scrisori, sa le usuc si sa le corectez pe ici pe colo, unde s-a intins cerneala. Azi sunt o pagina pentru ca azi m-am scris cu toc ascutit si am gasit-o pe ea printre slove. Ea, cea care nu s-a indoit nici o clipa. Cea care ma asculta cand delirez si le asterne pe ciorne. Canta-ma si coloreaza-ma, i-am spus… Cauta-ma si lasa-ma caci in padurea secreta fiecare scorbura e pictata in raze unice ce striga in liniste si-mi fura creionul incercand sa astearna cat mai multe trairi.

Acolo eu nu mai controlez, acolo e o lume de delir. Acolo sunt ganduri cu tigara stinsa in sticla de suc de portocale, acolo sunt plasele cu aluminiu de sub pat, acolo sunt focuri de artificii, sandale rupte si cantari in parc. Numai acolo poti vedea fabrica fara pereti si paranoia de la ultimul etaj. Si inca mai poti visa, inca te mai poti pierde… in delir.

Azi am simtit gustul. Gust de tren intarziat, gust de saliva cu tutun si de poduri suspendate. M-am asezat pe pervaz si vantul imi gadila talpile plimbate la cativa metri de iarba impodobita cu ghirlande inca inflorite. Sunt jumatate a mea, jumatate a nimanui. Am stins ganduri in perdeaua de sticla ce mi-ar impiedica oricand caderea libera si am simtit gust de racoare. Acea racoare de la 5 dimineata dupa ce ai petrecut toata noaptea pe drumuri, acel miros de ochiuri cu salata mancate undeva… nicaieri.

Am numarat dale ce nu se termina la orizont si am ascutit creionul de nu stiu cate ori ca sa nu zgarai pagina cu tocul de lemn. Am mototolit cu grija fiecare foaie dupa ce am vazut ca nu mai are randuri libere si m-am semnat pe verticala. Am inchis ochii la marginea lumii si am descoperit goliciunea zilelor pline cu nimic. Nici lumea nu e a mea si nici eu nu sunt a lumii si am decis sa nu-mi mai caut posesor. Nu vreau sa mai caut puncte, e prea devreme.

Inca sunt umana, si pana si tu stii ca nu suntem invincibili. Nu te voi arde, la fel cum am facut cu fratii tai, dragul meu jurnal. In ritualuri multe sentimente au plecat spre cer. Langa stalpul de iluminat al carui bec l-am spart de nenumarate ori cu pietricele am ingropat prea multe bucati de inima. Fiecare slova ardea in sageti ce mi se rasuceau in constiinta. Pe tine te voi lasa liber. Tie iti voi da ceea ce eu caut de multa vreme. De data asta, arata-te si spune-mi ce nu mi-ai spus toti anii astia.
Esti liber.